vineri, august 07, 2015

Bulgăraşi de ciocolată


Un desert rece şi parfumat pe care invitații tăi îl vor aprecia cu siguranță.


Ingrediente:
  • 400 gr biscuiți 
  • 150 gr alune
  • 150 gr stafide
  • 150 gr portocale uscate
  • 200 gr unt
  • 5 linguri de miere
  • 7 linguri cacao
  • 3 linguri rom
  • esență de portocale
Preparare:
Mărunțeşti biscuiții, o parte mărunt (pe răzătoare de exemplu) şi o parte bucățele mici.
Mărunțeşti alunele.
Amesteci biscuiții marunțiți cu alunele, stafidele şi bucățelele de portocale uscate.
Separat, la bain-marie, mixezi untul cu mierea şi cele 7 linguri de cacao, până când se formează o cremă omogenă.
Adaugi crema peste biscuiți.
Adaugi romul şi esența de portocale.
Amesteci totul bine, bine.
Cu mânuțele umezite cu apă rece formezi  bulgăraşi pe care-i laşi la rece, în frigider, cel puțin 2 - 3 ore înainte de ai servi.


Poftă bună !