miercuri, iunie 10, 2015

Pâine de casă cu roşii şi susan

În pâinica aceasta se îmbină tare bine aroma roşiilor cu busuiocul si semințele de susan. Iar chimenul completează aroma.
Ingrediente:
  • 1kg făină albă
  • 40 gr drojdie proaspătă 
  • 7 linguri ulei de măsline
  • 3 roşii mai mărişoare
  • 4 - 5 lingurițe susan
  • 1 - 2 lingurițe chimen
  • 1 linguriță sare
  • 1 linguriță zahăr
  • busuioc proaspăt 7 - 8 frunze rupte mărunțel
  • apă călduță cât cere aluatul
Preparare:
Începi prin a pregăti plămădeala astfel: desfaci drojdia, împreună cu o linguriță de zahăr, în puțină apă caldă. Apoi adaugi peste ea una - două linguri de făină albă şi omogenizezi totul până când obții o compoziție de consistența unei smântâni. Laşi să crească puțin, acoperită şi la căldură.
Într-un castron încăpător amesteci făina cu sarea.
Adaugi plămădeala şi începi să frămânți.
Treptat adaugi uleiul de măsline şi câte puțină apă călduță frământând până când aluatul devine elastic, omogen şi nu se mai lipeşte de mână.
Laşi aluatul să crească, acoperit cu un ştergar, într-un loc cald şi ferit de curenți de aer.
Când aluatul şi-a dublat volumul întinzi o foaie, mai grosuță, pe care o împarți cu ajutorul unui cuțit în trei fâşii egale.
Pe fiecare din acestea aşezi feliuțe de roşii şi presari busuioc şi puțin susan.
Pliezi fiecare fâşie de aluat astfel încât să acoperi puțin feliile de roşii.
Împleteşti fâşiile.
Ai obținut astfel o pâine dolofană pe care o presari cu susan şi chimen, o aşezi într-o tavă tapetată cu hârtie de copt unsă cu puțin ulei de măsline şi o mai laşi să dospească aproximativ 20 de minute.
Preîncălzeşti cuptorul la 200 °C.
Dai pâinea la cuptor şi în aproximativ 30 de minute este gata.

Poftă bună !