sâmbătă, mai 30, 2015

Prăjitură cu cafea

Pentru cine iubeşte prajiturile şi cafeaua. Și cum eu nu ma pot lipsi nici de una nici de cealalta …

Ingrediente:
  • 450 gr făină albă
  • 200 gr unt + puțin unt pentru uns tava
  • 3 ouă
  • 200 gr zahăr brun
  • 100 gr smântână
  • 2 ceşti de cafea (mai concentrată, tip expresso)
  • 2 lingurițe praf de copt (stins cu puțin suc de lămâie)
  • 3 lingurițe rom
  • 4 linguri de cacao
  • 1 lingură de ciocolată menaj rasă
  • un praf de sare

Preparare:
Separi albuşurile de gălbenuşuri.
Presari gălbenuşurile cu un praf de sare.
Aşezi albuşurile într-un vas cu pereții înalți şi începi să mixezi până când devin spumă.
Adaugi treptat zahărul continuând să mixezi.
Încorporezi şi făina puțin câte puțin. Trebuie să ai grijă să nu se formeze cocoloaşe.
Unul câte unul adaugi şi gălbenuşurile.
Adaugi untul şi smântâna continuând să mixezi.
Când toate acestea au format un amestec omogen adaugi praful de copt, cafeaua şi romul.
Omogenizezi bine, bine după care împarți amestecul în două părți egale.
Una dintre părți va rămâne aşa cum este iar în cealaltă parte încorporezi cele trei linguri de cacao şi ciocolata rasă.
Tapetezi o tavă cu hârtie de copt pe care o ungi bine cu unt.
Aşezi în tavă partea de compoziție în care ai adăugat ciocolata iar deasupra ei vei aşeza şi cealaltă parte.
Dai la cuptor. În cuptorul preincălzit la 180°C, prăjitura are nevoie de aproximativ 30 de minute pentru a fi gata.
După ce o scoți din cuptor, laşi prajitura să se răcorească după care o scoți din tavă şi o presari cu zahăr pudră.