joi, aprilie 23, 2015

Prajitura frageda cu dulceata de fragi



Se pregăteşte cât ai bate din palme, este uşor de pregătit. Aluatul este tare fraged iar dulceața de fragi dă acestei prăjiturele un parfum tare îmbietor.

Ingrediente:
  • 3 ouă
  • 50 gr rahăr
  • 150 gr margarină
  • 400 gr făină albă
  • 1 plic praf de copt
  • esență de vanilie
  • 1 praf de sare
  • 250 gr dulceață de fragi

Preparare:
Incepi prin a bate ouăle, întregi, după care adaugi zahărul şi mixezi bine până se topeşte. Adaugi făina în ploaie şi bați bine, pentru a nu forma cocoloaşe. Incorporezi margarina. Adaugi praful de copt, esența de vanilie şi un praf de sare şi mixezi totul bine până când compoziția devine fină şi omogenă.
Tapetezi o tavă cu hârtie de copt şi o ungi cu puțin unt.
Aşezi compoziția in tavă.
Deasupra întinzi un strat de dulceață de fragi.
Dai la cuptor.
In cuptorul preinclăzit la 180°C, prăjitura are nevoie de aproximativ 35 de minute pentru a fi gata.

Când am scos prăjitura din cuptor eu am adăugat pe deasupra puțin sos de ciocolată … aşa ca să fie mai moțată !